sábado, 3 de mayo de 2008

Asteptandu-l pe Mr. Perfect, femeile cu cariera isi pun maternitatea... la rece


Tot mai multe femei din Marea Britanie aleg sa isi conserve ovulele, pentru a putea avansa in cariera si pentru a gasi barbatul potrivit, scrie Daily Mail. Doar in ultimele sase luni, peste 150 de femei au trecut pe la cea mai cunoscuta clinica de fertilizare din Londra, pentru a-si congela ovulele. Potrivit specialistilor, numarul cererilor este de trei ori mai mare decat al femeilor inscrise pe listele clinicii intr-un an intreg.

Intr-un alt lant de clinici de fertilizare din Londra, procedura de conservare a ovulelor, care costa 2.500 de lire sterline, a sarit de una sau doua pe an, la aproape... 3 pe saptamana. Cresterea impresionanta a numarului de femei care aleg sa isi "conserve" maternitatea, scrie Daily Mail, se datoreaza unei noi tehnici, numita "IVF natural", despre care expertii sustin ca nu afecteaza ovulele.

De regula, la aceasta procedura apeleaza femeile care nu sunt pregatite sa devina mame, inainte de a avansa in cariera, sau cele care pur si simplu, nu au gasit barbatul potrivit pentru a fi tatal copilului lor.

Medicii, care pana acum declarau ca ovulele nu pot fi conservate decat in cazul unei paciente care sufera de cancer, au inceput sa accepte in mod aceasta practica si in cazul femeilor sanatoase, dar care isi amana, voluntar, momentul conceperii unui copil.

Procesul colectarii de ovule nu este insa insa unul lipsit de riscuri, scrie Daily Mail. Medicamentele folosite pentru a spori producerea de ovule poate provoca sindromul de hiperstimulare - o afectiune cu risc letal, in vreme ce extragerea ovulelor poate deveni un proces extrem de dureros.

"Un proces revolutionar, similar introducerii pilulei contraceptive, in anii 60"

Centrul Bridge din Londra a conservat ovulele a 30 de femei, de la momentul la care a devenit prima clinica din Marea Britanie care pune la dispozitie tehnica vitrificarii ovulelor, in noiembrie aul trecut.
Alte 120 de femei au trecut prin diverse faze ale procesului, si asteapta sa inceapa tratamentul.

Pentru a pune aceste cifre in context, scrie Daily Mail, trebuie spus ca in trecut, doar circa 50 de femei pe an au decis sa apeleze la conservarea ovulelor, la nivel national.

Mohamed Menabawey, directorul Centrului Bridge spune ca tehnica le permite femeilor sa isi continue cariera si sa aiba un copil, la un moment pe care il considera potrivit. Specialistul considera ca noua tehnica va avea acelasi efect pe care l-a inregistrat in anii 60, introducerea pilulei contraceptive: este o eliberare a femeii.

De la introducerea noii tehnici, in care ovulele sunt deshidratate, inainte de a fi inghetate rapid, clinica de fertilizare Care din Londra primeste in medie doua sau trei cereri pe saptamana.

Directorul clinicii, Simon Fishel spune ca schema prevede o reducere a pretului pentru colectarea de ovule cu circa 500 de lire sterline pentru femeile care decid sa doneze ovule si altor femei infertile, asa incat procesul sa devina mai putin costisitor pentru ele.

Sunt insa si multe femei care raman in expectativa, pentru ca nu sunt sigure de sanatatea fatului care va rezulta dintr-un ovul congelat. Josephine Quintavalle, reprezentanta unei asociatii pentru etica reproducerii sustine ca locul natural de dezvoltare a unui embrion uman este in interiorul corpului unei femei.

"Este mai mult o initiativa comerciala. Femeile trebuie sa se trezeasca si sa preia controlul asupra propriului corp", declara Quintavalle. In plus, sustine ea, ovulele conservate vor determina multe femei sa aleaga sa aiba copii, desi nu sunt casatorite.

"Pentru mine, e perfect!"

Helen Perry este prima femeie din Marea Britanie care are un copil rezultat dintr-un ovul congelat. Fiica ei Emily, acum in varsta de 5 ani, a stat "la congelator" timp de 6 luni, inainte ca ovulul sa fie fertilizat.

Doamna Perry, care are 41 de ani, a ales aceasta metoda de tratament dupa ce ea si sotul ei, Lee, cu care este casatorita de 17 ani, au realizat ca nu sunt sanse sa conceapa un copil pe cale naturala.

Cuplul nu a putut recurge la tehnica traditionala de fertilizare, NHS IVF, pentru ca sotul este Martor al lui Iehova, si nu a acceptat producerea mai multor embrioni decat era necesar. Prin urmare, cuplul a decis sa se adreseze unei clinici private, care foloseste "IVF natural", in care ovulele individuale sunt fertilizate unul cate unul.

Helen Perry a fost supusa unei stimulari hiperovariene, iar ovulele suplimentare au fost distruse, sau conservate, pana la momentul la care tehnica IVF a dat rezultate. Desi descrie procesul conservarii de ovule ca un "carusel emotional", doamna Perry nu regreta decizia. "Mi-am dorit copii de cand eram mica. A meritat, cu siguranta!"

No hay comentarios: